VIDEO Spy/Master, primul serial românesc de spionaj: cele mai noi imagini, unde îl vei putea vedea

de: Iulia Kelt
21 04. 2023

Primul serial românesc de spionaj, Spy/Master, este din ce în ce mai aproape de fanii genului, după cum îți vom relata în cele ce urmează.

Spy/Master va debuta pe HBO MAX în data de 19 mai și se va prezenta sub forma unei miniserii.

Despre ce va fi vorba în Spy/Master

Povestea Spy/Master a fost creată de Adina Sădeanu și Kristin Peters și se întâmplă în timpul Războiului Rece, timp de o săptămână.

Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu (pe care l-ai mai văzut, poate, în God’s Own Country, Ammonite, Happy Valley), este omul de bază al lui Nicolae Ceaușescu, fiindu-i consilier.

În paralel, se pare că Victor ascunde un secret. El este agent dublu și este însărcinat cu misiunea de a-l da jos pe Ceaușescu înainte ca Securitatea să-l descopere.

Profită de o vizită diplomatică în Germania, totul ca ulterior să fugă în Statele Unite ale Americii.

În acest film îi vei mai putea vedea, de asemenea, pe Laurențiu Bănescu și pe Ana Ularu.

Spy/Master va rula timp de șase episoade, iar premisa a fost deja prezentată în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, în cadrul Berlinale Series, în luna februarie a acestui an.

Primele două episoade vor fi disponibile pe HBO MAX în data de 19 mai, urmând ca, ulterior, să primești câte un episod în fiecare săptămână.

„Devoratorii” de filme și seriale din Germania vor avea, la rândul lor, ocazia să vizioneze acest serial românesc la sfârșitul verii, de vreme ce va fi difuzat pe Warner TV Serie, în această țară.

Scenariul serialului românesc a fost ales câştigător în urma concursului naţional organizat în România de HBO, „Write a Screenplay For…”. Serialul este produs de Proton Cinema şi Mobra Films, pentru HBO Max.

Rămâne de văzut câtă priză va avea la publicul român și, mai ales, dacă se va dovedi a fi ceea ce trebuie.